Instabilitatea femuro-patelară

Rotula participă împreună cu tibia și femurul la formarea articulației genunchiului. Se regăsește în partea anterioară a genunchiului, articulându-se cu porțiunea antero-inferioară a femurului denumită trohleea femurală. Face parte din aparatul extensor al genunchiului, situându-se între tendonul mușchiului cvadriceps în partea superioară și tendonul patelar în partea inferioară. Luxația rotulei se definește ca fiind pierderea raporturilor anatomice normale, cu deplasarea laterală a patelei în raport cu trohleea femurală.

Luxația patelei poate surveni post-traumatic prin mecanism direct, care presupune aplicarea directă a unei forțe importante la nivelul patelei. În cazul pacienților care prezintă anomalii anatomice predispozante (displazie de trohlee sau patela alta), luxația patelo-femurală apare cel mai adesea prin mecanism indirect în cadrul unor mișcări de tip rotațional.

Episodul inițial de luxație a rotulei survine cel mai frecvent la pacienții tineri. Aceștia prezintă o durere violentă însoțită de senzația de instabilitate urmate de impotență funcțională totală, simptomatologie apărută adesea ca urmare a unor traumatisme de joasă intensitate. Rotula poate rămâne în poziția anormală (luxată) sau se poate reduce spontan. Secundar, apare tumefacția genunchiului datorită sângerării intra-articulare determinată de luxația rotulei. Examinarea clinică a genunchiului în fază acută după o luxație patelo-femurală este dificilă datorită durerii si tumefacției importante.

Recuperarea funcționalității normale a genunchiului și revenirea la activitățile fizice uzuale necesită în general o perioadă de aproximativ 4-6 săptămâni. Recidivele sunt frecvente după intervale variabile de timp și pot consta fie într-o veritabilă luxație, fie într-o subluxație care se traduce clinic printr-un episod de instabilitate. Aceste episoade repetitive sunt cele care determină pacientul să solicite o consultație.

Discuția cu pacientul și examinarea clinică sunt esențiale în vederea stabilirii diagnosticului. Semnul clinic caracterisitic pentru luxația femuro-patelară este semnul aprehensiunii, care constă în existența unui sentiment de teamă al pacientului că rotula ar putea fi luxată la tentativa medicului de mobilizare a rotulei. Poziția înaltă a rotulei este adeseori constatată în cazul acestor pacienți. Tumefacția și existența unor puncte dureroase la palpare sunt întâlnite frecvent, fără a fi însa specifice acestui tip de patologie.

Examinarea imagistică include radiografia clasică, tomografia computerizată (CT) și rezonanța magnetică nucleară (RMN). Examinarea radiologică clasică are un rol esențial în stabilirea diagnosticului și include mai multe incidențe care permit evaluarea unor potențiale anomalii anatomice responsabile de apariția luxației rotuliene. Principalele anomalii morfologice sunt reprezentate de displazia de trohlee (prezența unui șanț trohlear de adâncime redusă) și/sau patela alta (rotula cu poziție înaltă). Existența lor crește riscul luxației patelare în cursul anumitor mișcări. Examinarea CT permite, prin intermediul unor măsurători specifice, definirea mai precisă a anomaliilor anatomice existente. Examenul RMN contribuie la completarea diagnosticului. El va permite evaluarea leziunilor ligamentare prezente în traumatismele acute, precum și a edemului osos caracteristic în partea medială a patelei și în partea laterală a condulului femural extern.